Semnificaţii Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămâna se ajunează până spre seară. Caracteristica esenţiala a acestei săptămâni sunt Deniile.

Lunea cea Mare

Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de fraţii săi cu treizeci de arginţi. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Tot în aceasta zi se face pomenire şi de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pilda dată omului, din care trebuie să reţină, că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marţea cea Mare

Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos. Numai aşa vom avea raspuns bun la judecata finală, căci prin împlinirea voii divine, Hristos ia chip în noi. Concluzia acestei pilde este că Hristos, trebuie să se regăsească în fiecare dintre noi în orice moment. Din pildă reţinem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi candelă şi ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Miercurea cea Mare

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. “Doamne”, zicem noi către Hristos, “femeia care căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta”, deci, fiind mişcată de harul dumnezeiesc spre cunoaşterea cea mai presus de înţelegere, “a luat rânduiala de mironosiţă”. A facut ceea ce doreau să facă femeile mironosiţe după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.

Joia Cinei de Taină

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le da ucenicilor o nouă poruncă: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” Nu întâmplător în faţa Sfântului Potir, noi spunem Mântuitorului: “Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”.

Vinerea Patimilor

În Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

Sâmbăta Mare

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnica pe cei din veac adormiţi.

Astfel, noi zicem: “Când Te-ai pogorat la moarte Cela ce eşti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai inviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie”. Rânduiala Bisericii noastre este că îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneşte Învierea.

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

“În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur:

“Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogaţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat? Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

(sursa: crestinortodox.ro)

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii