REPLICA JURNALISTILOR LA CENZURA PNL GIURGIU

În data de 5 februarie a.c., la sediul PNL Giurgiu, a avut loc o conferinţa de presă  în cadrul căreia  purtătorul de cuvânt , Monica Lăceanu, a făcut un anunţ stupefiant pentru majoritatea ziariştilor prezenţi. Aceasta a spus că, începând cu respectiva conferinţă, ziariştii nu vor mai putea adresa întrebări reprezentanţilor partidului decât în limita temelor abordate.

Anunţul vine după ce, în urmă cu câteva luni, un alt purtător de cuvânt al aceleiaşi formaţiuni politice şi-a permis să urecheze presa locală pentru întrebări incomode adresate liderilor,  şi care, în opinia domniei sale, ar fi trebuit să fie adresate anterior conferinţei respective. Dacă mai punem la socoteală şi atitudinea avută de unul dintre copreşedinţii partidului, respectiv Dumitru Beianu, care a încercat să impună ziariştilor politica editorială a fiecărei publicaţii, considerăm că s-au adunat suficiente motive pentru ca noi, reprezentanţi ai unei părţi din presa locală, să înaintăm următorul protest:

Fiecare publicaţie este liberă să îşi aleagă politica editorială despre care consideră că reprezintă cel mai bine interesele cititorilor săi şi dezavuează orice amestec al factorului politic în deturnarea acestor principii. Indiferent de acuzaţiile ce au fost aduse de-a lungul vremii presei locale , toţi oamenii politici, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, trebuie să ţină cont de faptul că presa nu poate exista decât prin consumatorii de informaţie pe care o furnizează, şi mai puţin prin partidele politice sau liderii care se perindă pe la conducerea lor. Probabil că, de-a lungul timpului, au existat greşeli şi de o parte şi de alta, dar niciodată, niciun partid politic( al cărui mesaj este transmis de purtătorul de cuvânt) nu şi-a permis să îngrădească dreptul fiecărui jurnalist de a adresa întrebările pe care le consideră furnizoare de informaţii utile cititorilor săi.

Reprezentanţii partidelor politice trebuie să aibă în vedere faptul că ei organizează conferinţe de presă pentru a transmite, prin intermediul acestora, mesaje către electorat. La rândul ei, presa nu are obligaţia nici de a participa la conferinţe, dar nici de a transmite aceste mesaje, decât în măsura în care le consideră importante pentru comunitate.

Mai menţionăm că această atitudine contravine legislaţiei europene privind dreptul la liberă exprimare. Conform art. 10 din CEDO, este garantată libertatea presei, a libertăţii de exprimare – a relata, a expune punctele de vedere ale unor cititori, a atrage atenţia asupra unor posibile abuzuri, a pune în prim plan activitatea unei entităţi juridice, a te documenta din celelalte publicaţii media care s-au focusat pe acelaşi subiect, a trage un semnal de alarmă în privinţa unor posibile acte de corupţie, nu reprezintă un abuz şi nici o încălcare a legii. Restrângerea dreptului de exprimare într-o societate democratică, pentru a proteja reputaţia sau drepturile altora, încetează acolo unde începe necesitatea de a încuraja discuţiile asupra chestiunilor de interes public.

Având în vedere consideraţiile de mai sus, noi, semnatarii acestui protest, aducem la cunoştinţa Partidului Naţional Liberal faptul că refuzăm să mai participăm la conferinţele de presă organizate de această formaţiune politică, atât timp cât ne va fi îngrădit dreptul de a adresa întrebările ale căror răspunsuri le considerăm concludente pentru o bună informare a cetăţenilor.

Ne exprimăm regretul că tocmai un partid care își atribuie viziuni liberale recurge la astfel de metode de cenzură, specifice regimului comunist.

Semnează:

Săptămâna Giurgiuveană- Mihăiță Grigore

Jurnalul Giurgiuvean- Teodora Nicolau

Giurgiu Acum- Oana Călin, Mariana Brăgaru

Giurgiu Net- Cătălina Sfetcu

Vocea Giurgiului- Cerasela Stan

Opinia Giurgiuveanului- Ion Diaconescu

Muntenia TV- Cristina Moise

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii