Proprietarii de terenuri și imobile din Zona Industrială Nord nu vor mai plăti taxele și impozitele la Frătești

Primăria municpiului Giurgiu anunță că prin decizia civilă nr. 5463/26.11.2015 emisă de Curtea de Apel București, irevocabilă, a fost stabilită linia de hotar între municipiul Giurgiu și comuna Frătești pentru Zona Industrială Nord.

În acest sens, toate persoane fizice și juridice, deținătoare de terenuri agricole și titularii de imobile, situate în partea de nord a municipiului, trebuie să se prezinte la Direcția de Taxe și Impozite Locale Giurgiu pentru înregistrarea în baza de date. Proprietarilor le sunt necesare actele de proprietate și actele de identitate.

Perimetrul vizat este cuprins între Intrarea Industrială Nord (fosta alee spre BJATM), arteră cu acces din bulevarul București DN5A și aleea IPILF spre CF Giurgiu Nord, inclusiv partea dreaptă adiacentă acestei zone. Din acest perimetru fac parte străzile: Stejarului, Cedrului, Paltinului, Gorunului, Mesteacănului, și străzile redenumite de primăria comunei Frătești – Gării, Tudor Vianu, Mihai Eminescu și Aurel Vlaicu.

Titularii de terenuri din zona menționată trebuie să se prezinte la Biroul Agricol din cadrul Primăriei Giurgiu, dacă dețin suprafețe mai mari de 400 mp, în vederea obținerii certificatelor agricole, respectiv la Direcția de Taxe și Impozite Locale, dacă dețin suprafețe mai mici de 400 mp. Actele necesare înscrierii în baza de date sunt: contract de vanzare-cumpărare, titlu de proprietate sau orice alt document care atestă dreptul la proprietate.

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii