Primăria Giurgiu oficiază cununii în cadru festiv de Ziua Îndrăgostiţilor

Primăria municipiului Giurgiu se pregăteşte să oficieze căsătorii de Sfântul Valentin.

Deja a devenit o traditie pentru giurgiuveni ca de Ziua Indrăgostiților, pe 14 februarie, la foișorul din Parcul Alei, sa fie oficiate cununii, în cadru festiv.

Astfel, și anul acesta, cuplurile de giurgiuveni care doresc să-şi oficieze relaţia într-un moment special, pot alege să-și unească destinele în cadrul unui eveniment deosebit, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor.

Cei interesaţi să-şi unească destinul într-o zi specială, trebuie să urmeze procedura legală și să depună actele zilele următoare, la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu (0246.211.883).

Actele necesare pentru înregistrarea căsătoriei civile sunt:

– certificatele de naştere în original şi copie (nelegalizată) ale viitorilor soţi;

– certificate medicale prenupţiale (valabile 14 zile de la data emiterii şi care trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana în cauză se poate căsători);

– actele de identitate prezentate în original şi în copie, valabile la data depunerii actelor şi la data incheierii căsătoriei;

– o declaraţie de căsătorie.

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii