Încă două zile de vacanţă. Elevii giurgiuveni se întorc la şcoală luni, 16 ianuarie

Autorităţile locale au hotărât să prelungească vacanţa elevilor ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Astfel, în 11 şi 12 ianuarie cursurile şcolilor din judeţul şi municipiul Giurgiu vor fi suspendate. Elevii vor reveni la cursuri luni, 16 ianuarie.

Potrivit prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv a anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii