Constantin Budescu a ales Astra. Atacantul a plecat în cantonamentul din Cipru

Oficialii Clubului Astra anunţă că în cantonamentul din Cipru pe care echipa giurgiuveană îl desfăşoară la Limassol, duminică seară a sosit şi Constantin Budescu, din postura de fotbalist „liber de contract”, după ce a reziliat contractul cu divizionara secundă din China, Dalyan Yifang.

După ce  Budescu și-a reziliat contractul cu Dalian Yifang, a negociat cu mai multe echipe ( Astra și Steaua). Deşi, clubul lui Gigi Becali i-a oferit un contract generos, atacantul a decis să continue la Astra.

Constantin Budescu, care a contribuit decisiv la calificarea echipei în „primăvara” Europa League, a revenit sub comanda lui Marius Şumudică, alături de japonezul Seto acesta fiind cel mai vechi jucător al Astrei.

Internaţionalul ploieştean are cifre extraordinare în tricoul alb-negru: 177 de meciuri oficiale jucate 66 de goluri şi aproape tot atâtea pase decisive.

Primul joc de verificare din 2017 pentru Astra va avea loc luni, de la ora 14,30, în Cipru, adversara elevilor lui Marius Şumudică fiind Pafos (Liga 2 Cipru, echipă unde activează, printre alţii, şi un fost fotbalist al Astrei, Adrian Pătulea, care este chiar golgeterul echipei). Amicalul cu Pafos înlocuieşte meciul cu Doxa, celelalte partide amicale programate rămânând, deocamdată, neschimbate.

În Cipru, Astra Giurgiu va disputa și cinci meciuri amicale:

  • 16 ianuarie cu Pafos (Cipru) de la ora 14:30
  • 19 ianuarie cu Spartak Moscow B (Rusia) de la ora 15:00
  • 22 ianuarie cu Ural (Rusia) de la ora 11:00
  • 25 ianuarie cu Pogon Szczecin (Polonia) de la ora 15:00
  • 26 ianuarie cu Zirka Ukraine de la ora 15:00
Distribuie prin:

Comentarii

comentarii