Cod galben de ger până sâmbătă dimineaţă

ANM a emis un cod galben de ger valabil pentru 21 de judeţe. Avertizarea a   intrat în vigoare joi, la ora 12, şi este valabilă până sâmbătă la ora 10.00.

În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece, geroasă în noaptea de joi spre vineri în cea mai mare parte a ţării, urmând ca vineri spre sâmbătă (20/21 ianuarie) gerul să persiste în special în Transilvania, Oltenia şi Muntenia. Temperaturile minime se vor încadra în general între -22 şi -14 grade, iar cele maxime vor fi preponderent negative. În partea a doua a zilei de joi, 19 ianuarie local în Muntenia şi în Dobrogea vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, astfel că pe spaţii restrânse zăpada depusă anterior va fi temporar spulberată.

După data de 23 ianuarie se estimează o creştere ușoară și treptată a temperaturilor, acestea urmând a se situa în jurul mediilor climatologic specifice în ultima decadă a lunii ianuarie, cu valori diurne de -1…4 grade şi noctune de -8…-3 grade.

Distribuie prin:

Comentarii

comentarii